
Art. 1. ‒ Prezenta lege reglementează asigurarea protecţiei şi asistenţei martorilor a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată ca urmare a deţinerii de către aceştia a unor informaţii ori date cu privire la săvârşirea unor infracţiuni grave, pe care le-au furnizat sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare şi care au un rol determinant în descoperirea infractorilor şi în soluţionarea unor cauze.
Art. 2. ‒ În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) martorul este persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
1. are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni;
2. fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informaţii şi date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni ori la recuperarea acestora; în această categorie este inclusă şi persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză;
3. se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate şi, prin informaţiile şi datele cu caracter determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracţiuni grave sau la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni;
b) starea de pericol este situaţia în care se află martorul, în sensul prevăzut la lit. a), membrii familiei sale ori persoanele apropiate acestuia, a căror viaţă, integritate corporală sau libertate este ameninţată, ca urmare a informaţiilor şi datelor furnizate ori pe care a fost de acord să le furnizeze organelor judiciare sau a declaraţiilor sale;
c) martorul protejat este martorul, membrii familiei sale şi persoanele apropiate acestuia incluse în Programul de protecţie a martorilor, conform prevederilor prezentei legi;
d) membrii de familie ai martorului protejat sunt soţul sau soţia, părinţii şi copiii acestuia;
e) persoana apropiată martorului protejat este persoana de care respectivul martor este legat prin puternice legături afective;
f) Programul de protecţie a martorilor, denumit în continuare Program, reprezintă activităţile specifice desfăşurate de Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor prevăzut la art. 3, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, în scopul apărării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor care au dobândit calitatea de martori protejaţi, în condiţiile prevăzute de prezenta lege;
g) măsurile urgente sunt activităţile specifice temporare care pot fi desfăşurate de unitatea de poliţie care cercetează cauza sau, după caz, de organul care administrează locul de deţinere, de îndată ce constată starea de pericol la care este expus martorul;
h) infracţiunea gravă este infracţiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: genocid şi infracţiuni contra umanităţii şi infracţiuni de război, infracţiunile contra securităţii naţionale, terorism, omor, infracţiunile privind traficul de droguri, traficul de persoane, traficul de minori, spălarea banilor, falsificarea de monede ori de alte valori, infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, nucleare sau al altor materii radioactive, infracţiunile de corupţie, precum şi orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puţin 10 ani;
i) Protocolul de protecţie reprezintă înţelegerea confidenţială între Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor şi martorul protejat privind protecţia şi asistenţa care trebuie acordate martorului protejat, obligaţiile acestora, precum şi situaţiile în care protecţia şi asistenţa încetează;
j) schema de sprijin cuprinde ansamblul măsurilor de protecţie şi asistenţă luate cu privire la fiecare martor protejat;
k) prejudiciul deosebit este orice prejudiciu cauzat prin infracţiune, care depăşeşte echivalentul în lei a 50.000 euro.